Naționala de handbal masculin a României va evolua în grupa a 2-a de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012, cu reprezentativele Lituaniei, Spaniei și Croației, conform tragerii la sorți de luni, de la Belgrad.
La turneul final, la care vor participa 16 echipe, sunt calificate direct Franța, deținătoarea titlului continental, și Serbia, în calitate de națiune organizatoare. În afara celor două reprezentative, alte 37 de echipe naționale, printre care și România, vor lupta pentru celelalte 14 locuri rămase, în grupe de calificare, ale căror meciuri se vor juca între 27 octombrie 2010 și 12 iunie 2011.
Din urna a patra valorică, 12 formații (adică Letonia, Israel, Estonia, Italia, Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Turcia, Luxemburg, Georgia și Marea Britanie) vor juca o fază preliminară a calificărilor, în iunie 2010, sub forma a trei grupe de câte patru echipe, doar prima clasată urmând a intra în grupele ulterioare de calificare.
Pentru turneul final al CE din 2012 s-au format șapte grupe a câte patru echipe, primele două clasate urmând a obține calificarea la competiția programată între 17 și 29 ianuarie 2012.
CE din Serbia va fi găzduit de orașele Belgrad, Nis, Novi Sad și Vrșeț.
Naționala masculină a României are programată reunirea luni, la Izvorani. Handbaliștii tricolori se vor pregăti câteva zile, după care vor susține două meciuri-test cu lotul B al Cehiei, sâmbătă la Buzău și duminică la Ploiești.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER